Daily quote
When they say you can’t, it means they can’t.
Don’t let them project their mindset into yours.
@isabellemihai
Daily quote
Dont chase people who dont want you.
Chase your goals.
Focus on yourself.
@isabellemihai
VORBE PE DINAUNTRU
INSIDE OUT LETTER
Iarta-ma pentru ca vazul si auzul mi-au fost zdruncinate.
Iarta-ma pentru ca nu am stiut sa te protejez.
Iarta-ma pentru ca nu ti-am spus sa te opresti cand bateai la usa haosului.
Iarta-ma pentru ca am fost prea egoista si nu m-am gandit la tine apoi.
Iarta-ma pentru ca te-am vandut pe iluzii si sentimente vagi.
Iarta-ma pentru ca te-am lasat in voia drumului si incet te-am ratacit.
Iarta-ma pentru ca nu mai vorbim aceeasi limba si mi-e greu sa te mai inteleg.
Iarta-ma pentru ca am lasat un moment de ratacire sa te destrame.
Iarta-ma pentru ca te-am inlaturat si mi-e greu sa te aduc inapoi.
Iarta-ma pentru ca am incercat sa te distrug chiar eu si sa te aduc in uitare.
Iarta-ma pentru ca am crezut ca e prea tarziu.
Iarta-ma pentru ca am fost convinsa ca nu te merit si ca nu are rost sa te astept.
Iarta-ma pentru ca te-am tarat in mijlocul razboiului si te-am pus fundament al greselii mele.
Iarta-ma pentru ca am incercat sa lupt cu tine.
Iarta-ma pentru ca te-am tinut in gloantele confuziei si nu am vrut sa-ti dau drumul.
Iarta-ma pentru ca te-am lasat sa te sfasie cu dintii si sa te sparga in bucatele mici.
Iarta-ma pentru ca nu mi-am dat seama cat ai vrut sa fii de partea mea si a lor.
Iarta-ma pentru ca te-am lasat sa fii arbitru intr-un meci pe care nu il puteam castiga .
Iarta-ma pentru ca te-am folosit atunci cand imi aduceai zambet si bucurie.
Iarta-ma pentru ca nu am stiut sa ma opresc inainte sa-ti fac rau.
Iarta-ma pentru ca am vrut ceva ce tu stiai ca nu poti avea.
Iarta-ma pentru ca acum, pentru tine, ma opresc.
Iarta-ma si iarta-te.
Author: Isabelle Mihai
Fighting
People are fighting…one way or another, with, between them or against something else. It’s an endless struggle we call life. Sometimes we are optimistic, looking forward to the near future, looking at what we can do and on the other hand, we are seeing the pessimistic side, we focus on what we can’t do, on how bad things turn up to be. With these said, it’s hard to find a balance, that same balance which we are anger to achieve. I’m also stuck in finding this balance, in finding the good in the bad, in finding the solution that simply lies ahead.
Sometimes I wish things were easier, people were kinder, but that is not a thing which we can control. Everyone is choosing their own path, creating their own laws and principles so if those match yours it’s luck I suppose, but if don’t, you need to accept them with no further questions after all each one of us has the right to live as he pleases.
So why it’s so hard to let the people around us take a different path?
Or to let them have their own concepts even if they disagree with us, with our way of life?
Maybe we are attracted to others, and we think we can take them with us, as we are selfish beings, maybe we need them in our lives to fill the empty place in our emotion that we failed to create. Why are we clinging to them even or especially when they don’t want us?
It is because we think we can achieve everything, cuz’ we are capable or it is because we always think we can change them or help them?
Until now, I tried not voluntarily or consciously to change and to help others. I’ve always said to myself : people don’t change, unless they want to and that of course needs a tremendous power of will from them, but I don’t know why I tried to stick with them even if I knew the chances were all against. Well I like competition, I like to win and I like to see the smiles upon other’s faces when I’m with them, I like to make them happy, but I don’t know why I insisted so much to help them under the pretexts that maybe they don’t know how to help themselves or they are too shy or they don’t have the power or the support to do it. The answer was always in front of me: if they want, they will do it, but I guess I never wanted to believe the fact that they don’t want to. I’ve always found reasons why they can’t cuz’ I was afraid to find why they don’t want.
Maybe I’m just being naïve thinking that deep down they have kindness and it’s not everything just a reckless ship crushing to an aisberg.
OVERthinking
YOLO (you only live once) sau Carpe Diem (din Latina – traieste clipa), unele dintre expresiile pe care majoritatea le-am auzit de-a lungul timpului si cu toate acestea gandim prea mult inainte de a actiona si chiar fata de lucruri care nu presupun actiunea in sine.
De ce a aparut acest fenomen de overthinking?
De fapt cred ca el a fost mereu acolo pentru unii dintre noi; sa luam un exemplu: sa presupunem ca ne-am atins obiectivele si ca suntem completi pe diferite planuri, iar viata noastra este asezata pe atat pe cat poate fi traiul unui om de rand, credeti ca am mai gandi la fel de mult lucrurile ? Simplu, da, este in natura umana sa ne dorim mai mult indiferent de nivelul la care ajungem , sa vrem sa fim si « mai sus » de atat, iar aceasta cautare a obiectivelor nu se va opri. Chiar si cand ajungi intr-un punct perfect, din punctul subiectiv al celui care traieste, tot vei simti ca ceva lipseste, fie ca este alt tel, fie ca este dorinta ce a incerca ceva nou , fie te enerveaza sedentarismul si monotonia instalate.
E bine ca vrem sa ne autodepasim dar uneori trebuie sa ne aducem aminte sa nu ne pierdem in detalii si sa ne intoarcem la simplitate, sa ne bucuram de momente si sa le valorificam. In fond cu aceste momente si experiente vom ramane, iar toata confuzia si multitudinea de intrebari care roiesc la mansarda nu ne vor ajuta niciodata sa evoluam sau sa schimbam lucrurile atata timp cat nu actionam.
Daca ai tendinta sa ‚supragandesti’ situatia, ar fi bine sa ‚supraactionezi’ altfel totul este de prisos si singurul rezultat vor fi cateva migrene si multe sagetari emotionale.
Daca esti o persoana „norocoasa” care nu are aceasta tendinta, poti ramane linistit in bula gandurile simple si a fundamentului carpe diem, doar sa fii constient ca s-ar putea sa pierzi din vedere anumite detalii, invizibile pentru tine dar semnificative pentru ceilalti.
Good luck in a gasi echilibrul,
Gandeste si carpe diem!
Pentru ‘generatia Z’
Povesti cu Talc.
Mereu m-am intrebat daca nu cumva am eu o gandire invechita sau daca am ramas blocata pe niste principii antice, insa cu cat intalnesc mai multi tineri cu atat realizez ca multi din generatia noua au pseudo-valori fara directie.
Imi amintesc cand eram copil ca lucrurile se desfasurau altfel :
Educatia se manca pe paine si nu iti permiteai sa iesi din cuvantul parintilor pentru ca era o masura de respect.
In momentul in care faceai vreo boacana si anume stricai lucruri, le distrugeai, se instala frica – cum o repar? ce fac ca sa nu stie ca am fost eu? oare m-a vazut? Acum insa, daca iti permiti ca parinte sa il mustrezi pe copil te poti astepta chiar si la o palma, ce sa mai spun de vorbe urate.
Daca te sunau si nu raspundeai, era dezastru, toate rudele stiau ca nu au dat de tine, toti prietenii, caci nici pe ei nu ii rata nimeni si pe atunci aveau numerele lor de telefon chiar de la tine, ca de sunai si de la mama cand nu aveai credit sau telefon.
Cand ridicai tonul in conversatia puteai deja sa iti iei adio de la o vorba buna pe ziua respectiva. De mancat, mancai, nu te lasau sa mori de foame, dar trebuia sa te astepti la o cina cu noduri in gat si morale.
In vizite la rude se mergea mancat, spalat, bine imbracat si cu gura inchisa. Daca indrazneai sa ceri ceva ce nu era in peisaj urma sa ai un drum lung pana acasa, caci nu te certa nimeni la locul cu pricina asa pe cat considera ca meriti, iti arunca o privire taioasa care iti ingheta sangele si iti pica tot maxilarul, iar la plecare puteai sa incepi cu „Tatal nostru” desi sigur nu avea cum sa te salveze.
Ca tot am vorbit mai sus de cina, pai ora de masa era ora sfanta. Atunci cand te striga la masa era mai ceva ca ratia de mancare la inchisoare, nimeni nu lipsea, oriunde erai, afara , in casa, la joaca, toti fugeau spre case cu promisiunea de a se revedea apoi bineinteles.
Cand erai strigat sa iesi la joaca, era un intreg proces de demarat, mai intai aveai o conversatie cu tipete la celalalt ca de cu telefonia mobila mai rar, tu de la etaj, el de la parter, peste gard, la geam, cum era, apoi urma induplecarea: „pot sa ies si eu la joaca cu X?” si explicatia in acelasi timp „ stam aici in fata casei/blocului/gardului, vin si Y,Z,W”, iar raspunsul era „bine, dar sa nu vii pana tarziu, si sa nu trebuiasca sa vin eu dupa tine sa te caut, daca se intuneca sa vii acasa sau sa stai aici in fata portii sa te vad.”
Desigur ca machiajul era un subiect tabu, adultii cu adultii, iar copiii cu ale lor, dar nu ale adultilor. Se invata arta furtului de mic astfel incat, luai ce prindeai din truse sau din dulapuri cand nu erau atenti si le puneai pe toate pe tine, ca de timpul era pretios si nici tu nu aveai indemnarea necesara.
Tema iubitilor/iubitelor nu era abordata pe parcurs, iar pe atunci se numeau prieteni – prietenul meu/prietena mea, se impunea o regula simpla, pana la 18 ani singur/a. Dar pe asta cred ca toti am incalcat-o cu brio si intr-un fel sau altul cred ca se asteptau, in fond nu te pui cu iubirea adolescentina peste care ai trece munti si mari si ai ramane in fundul gol…sa fim seriosi, este ceva pasager, mai pasager decat schimbarea anotimpurilor, si o stii de cand incepi, dar e frumos sa visezi si sa copilaresti, altfel unde ar fi distractia?!
Sunt atatea povesti pe care mi le-as putea aminti, dar ar fi greu sa le enumar pe toate aici, iar acum ma intreb generatia tanara cu ce se lauda? Cu ore intregi pierdute pe tehnologie, cu amintiri pe care doar statul pe scaun si lipirea mainii de telefon le evoca?
Copilaria noastra nu a fost atat de bogata nici tehnologic nici financiar , dar am invatat sa fim oameni si sa speram ca vom creste si noi altii pe acelasi principiu.
Iar la final un cantecel cu leac, speram, : „Fa-te om, fa-te om, arunca gandul necinstit..”
Ce inseamna sa fii „prost” ?
Cred ca mai intai ar trebui sa incepem cu acest cuvant « prost ». Ei bine, acest cuvant a fost inventat pentru a putea compara gradele de dezvoltare si evolutie ale oamenilor din diferite puncte de vedere. Nicidecum pentru ce il foloseste generatia de astazi.
La baza toti oamenii sunt destepti, dar unii aleg sa evolueze ( adica sa aiba o crestere pozitiva) , in timp ce altii aleg sa involueze (sa aiba o scadere ) sau sa stagneze (adica sa ramana fix in acelasi punct).
Astfel fiind spus, societatea a gasit un termen de comparatie, cuvantul « prost ». El reflecta diferenta dintre doua/mai multe persoane in functie de un anumit plan :
- Poate fi vorba de cel cultural, de cel intelectual, emotional, spiritual, fizic iar lista poate continua si sunt convinsa ca toti ati folosit macar o data in viata aceasta comparatie, astfel incat stiu sigur ca ati putea gasi n planuri si n motive.
Sa revenim insa la intrebare, ce ar trebui sa insemne ?!
Poti blama pe cineva ca fiind prost ? Sau poti blama societatea ca l-a impedicat sa evolueze?
Ei bine exista ambele cazuri:
Primul in care omul a renuntat sa mai incerce sa isi depaseasca conditia, caz in care a stagnat sau a ajuns mai rau decat era la inceput psihic vorbind. Acum probabil va ganditi ca el este singurul vinovat de situatia in care a ajuns si intr-un fel ati putea avea dreptate, dar daca nu a avut sustinerea pe care ati avut-o voi sau situatia financiara , sau poate nu a facut fata psihic si nu a avut cine sa il ajute sa treaca peste acest lucru pentru ca imi este clar ca nu a avut posibilitatea sa caute ajutor specializat;…in concluzie cum impartim vina ?
Al doilea caz este cel in care a incercat dar societatea nu l-a ajutat, si acum ganditi-va la oamenii care nu au scoala si totusi vor sa isi schimbe viata, sa se angajeze, dar nimeni nu le ofera sansa cuvenita. Si stiu ce ve-ti spune ca trebuiau sa o faca la timp, intr-adevar era mult mai bine, dar unii nu au dreptul la scoala, nu au sustinere din partea familiei, unora le este interzisa scoala, iar altii sunt invatati de mici ca merge si fara. Nimeni nu a declarat in vreo lege ca scoala trebuie facuta la o anumita varsta, asa ca in momentul in care oamenii acestia se trezesc la realitate pot avea si ei o a doua sansa la educatie. In fond cu totii gresim si regretam anumite lucruri pe care poate nu le-am facut la timpul lor sau pe care nu le-am facut deloc, dar nu ne putem juca de-a judecatorii cu vietile acelora care incep sa isi doreasca mai mult de la ei .
De asemenea mai sunt si cei care au scoala dar nu au experienta, iar cu totii stim ca la interviu majoritatea cer acest lucru, dar daca nu exista locuri de munca care ofera experienta aceasta de inceput, inseamna ca noi nu vom putea niciodata sa indeplinim cerintele celor de la interviu.(Ironica aceasta contradictie) Insa, trebuie sa recunosc ca in momentul actual exista companii care ofera training, ceea ce ma face sa am o viziune optimista asupra viitorului nostru. Este bine ca macar acest lucru incepe sa se adapteze.
Alt factor este desigur si varsta, este cunoscut faptul ca majoritatea angajatorilor vor oameni tineri pe care sa ii formeze, atunci cei care sunt trecuti de 40 ani si vor totusi sa se angajeze, unde ar fi primiti ? Nu ar trebui sa ne mire ca vedem pe strada oameni in varsta fara loc de munca, cersind sau stand in colt de trecere.
Astfel trecand prin toata aceasta polologhie, in care nu am putut include toti factorii si in care nu am putut reda tot ce tine de aceasta problema in detaliu pentru ca este un subiect vast, gandeste-te la acei oameni « prosti » … dupa toate aceste variabile si intorsaturi ti se pare ca este asa usor sa fii « prost » ? nici macar la acest mic fapt nu avem voie, nu avem voie sa renuntam, nu avem voie sa ne simtim fara putere pentru ca societatea nu ne lasa nici macar acest drept.
Dreptul de a fi prost.
„Gura lumii”
„Gura lumii numai pamantul o astupa.” – Anton Pann
In zilele noastre toate actiunile tale fie ele vorbe sau fapte vor fi criticate cu atentie de ceilalti din jur, si stiu..vorbim de viata fiecaruia aici, dar cum nu mai exista unicitate sau singularitate, viata ta e viata lor. De altfel se spune ca si reclama negativa tot reclama e.
Trebuie sa gandesti mai departe de ei, hai sa pornim de la o simpla premiza:
- Daca viata ta ar fi frumoasa si fericita, te-ar interesa ce face celalalt? Clar, nu! Ai fi prea ocupat sa te bucuri de ea.
- Sa derulam putin inapoi; sa presupunem ca viata ta nu este asa cum ti-ai imaginat sau momentan nu este una fericita, implinita, de ce ti-ai concentra tot potentialul pe definirea altcuiva? Raspunsul e unul simplu: pentru ca tu ai renuntat la a ta, ai renuntat sa mai lupti pentru a iti croi drumul asa cum iti doresti –> de aici, apare acel sentiment de frustrare, de neimplinire si dezamagire, si cum stim ca majoritatea stam prost in a ne exprima starile sau a le gestiona, cea mai facila solutie de a te distrage din prapastia in care te afli este sa muti capra in curtea vecinului. Astfel incat incepi prin a darama „constructiile celorlalti”, pe fundamentul „ daca eu n-am reusit, tu de ce sa o faci?!”
- Intelegerea se bazeaza pe empatie (capacitatea de a te pune in locul celuilalt), iar ceea ce ar trebui sa concluzionam este ca suntem singurii responsabili pentru propriile actiuni, implicit pentru felul in care viata noastra se desfasoara, asa ca nu ii putem blama (invinovati) pe cei din jur pentru modul in care traim sau pentru modul in care ei o fac.
- Daca vrem sa schimbam situatia trebuie sa avem curajul si vointa de a trai viata aceea buna pe care o remarcam in jur, pentru ca exista si oameni care se tem ca nu se vor descurca sau nu vor avea tarie de caracter in momentul in care pot ajunge sa aiba tot ceea ce si-au dorit. Iar aici exista doua variante: ori te complaci in situatia pe care o ai, dar in liniste, pentru ca fiind decizia ta sa ramai acolo te poti contesta doar pe tine, dar nu si pe restul, insa tot fara zgomot pe fundal… sau iti poti scoate acel morcov dorsal si sa incepi sa lupti pentru ceea ce iti doresti.
Acestea fiind zise, orice auzi din „gura lumii” bun sau rau, gandeste-te ca este doar un zgomot pe fundal,
Iar singurul zgomot care conteaza este cel din vocea ta.
Dor, de cine?!
Pentru inceput te-as ruga sa dai play la: Munn – I lost myself
Am auzit des expresia mi e dor de…(tine, voi, noi, el , ea, ei), uneori am folosit o si eu , dar mereu m-am intrebat oare de ce ti-e dor intr-adevar ? !
Procesul de „dor” sa spunem, incepe prin derularea unor amintiri, momente, situatii desfasurate in jurul propriei persoane sau a altora. Toate acestea creaza niste stari si sentimente pe care ne dorim sa le resimtim, astfel incat nu iti e dor de persoana respectiva ci iti e dor de felul in care te-a facut sa te simti. In fond se stie ca natura umana se bazeaza si pe egoism, deci, de ce nu ar fi si acum acelasi caz?!
Consider ca iti e dor de felul in care erai tu in anumite circumstante si de modul in care celalalt/ceilalti te-au facut sa te simti si cauti un ecou al acestor stari.
Dorul este un „dor de mine” in esenta, ascuns dupa „dorul de ei”.
Oamenii nu sunt facuti sa traiasca solitari (singuri), astfel incat intervine greul de a recunoaste acest lucru si ne ascundem dupa doruri declarate catre altii, cand de fapt ne este dor de propria persoana. Nu ceilalti te fac cine esti sau te fac mai bun, trebuie tu sa alegi sa fii acel om de care iti este dor.
Pseudo-Libertate
(Te-as ruga sa dai play la George Michael – Freedom 90!)
Unde, pseudo=fals si unde libertatea este un concept subiectiv, aplicat insa manipulativ, mascat in vazul tuturor de catre societate.
Suntem de obicei ascunsi dupa cuvintele independenta si bun trai, muncind astfel pentru a le atinge. Insa avem oare cu adevarat acea libertate pe care suntem dornici sa o proclamam ?
Mereu am crezut ca esenta este “sa fii fericit”, indiferent ce te face pe tine fericit si am considerat ca aceasta este si intrebarea definitorie, adica bine-bine, dar esti fericit?. In fond totul se reduce la acest raspuns.
Pentru a ajunge aici, muncim si investim in noi intreaga viata, dar in final cu ce ramanem ?
Cu nimic palpabil, desigur. Ramanem cu amintiri, experiente, sentimente, stari , creatii, poate oameni daca ai noroc sa te inconjori cu persoanele potrivite si reale. Cu povesti…
Societatea ne invata cu disperare ca trebuie sa cumparam aceasta libertate, prin munca, prin case, masini si alte lucruri materiale. Indoctrinarea cu « asa trebuie » pentru ca asa face toata lumea a devenit o aplicare fundamentala pentru majoritatea. Dar nimeni nu te intreaba, tu ce vrei de fapt sa faci ? Sau ce te face fericit ? Ce inseamna aceasta libertate pentru tine ?
Asa ca iti propun sa te intrebi tu, in speranta ca raspunsul la aceste intrebari va darama pseudo-libertatea fiecaruia, caci pentu o viata sanatoasa si fericita trebuie sa evitati exccesul de minciuni, compromisuri si de „asa trebuie-uri” sociale la adresa propriei persoane. Succes:))
