Pentru ‘generatia Z’

ᴘᴏᴠᴇsᴛɪ ᴄᴜ ᴛᴀʟᴄ.

Mereu m-am intrebat daca nu cumva am eu o gandire invechita sau daca am ramas blocata pe niste principii antice, insa cu cat intalnesc mai multi tineri cu atat realizez ca multi din generatia noua au pseudo-valori fara directie.

ɪᴍɪ ᴀᴍɪɴᴛᴇsᴄ ᴄᴀɴᴅ ᴇʀᴀᴍ ᴄᴏᴘɪʟ ᴄᴀ ʟᴜᴄʀᴜʀɪʟᴇ sᴇ ᴅᴇsғᴀsᴜʀᴀᴜ ᴀʟᴛғᴇʟ :

Educatia se manca pe paine si nu iti permiteai sa iesi din cuvantul parintilor pentru ca era o masura de respect.


In momentul in care faceai vreo boacana si anume stricai lucruri, le distrugeai, se instala frica – ᴄᴜᴍ ᴏ ʀᴇᴘᴀʀ? ᴄᴇ ғᴀᴄ ᴄᴀ sᴀ ɴᴜ sᴛɪᴇ ᴄᴀ ᴀᴍ ғᴏsᴛ ᴇᴜ? ᴏᴀʀᴇ ᴍ-ᴀ ᴠᴀᴢᴜᴛ? Acum insa, daca iti permiti ca parinte sa il mustrezi pe copil te poti astepta chiar si la o palma, ce sa mai spun de vorbe urate.


Daca te sunau si nu raspundeai, era dezastru, toate rudele stiau ca nu au dat de tine, toti prietenii, caci nici pe ei nu ii rata nimeni si pe atunci aveau numerele lor de telefon chiar de la tine, ca de sunai si de la mama cand nu aveai credit sau telefon.


Cand ridicai tonul in conversatia puteai deja sa iti iei adio de la o vorba buna pe ziua respectiva. De mancat, mancai, nu te lasau sa mori de foame, dar trebuia sa te astepti la ᴏ ᴄɪɴᴀ ᴄᴜ ɴᴏᴅᴜʀɪ ɪɴ ɢᴀᴛ sɪ ᴍᴏʀᴀʟᴇ.


In vizite la rude se mergea mancat, spalat, bine imbracat si cu gura inchisa. Daca indrazneai sa ceri ceva ce nu era in peisaj urma sa ai un drum lung pana acasa, caci nu te certa nimeni la locul cu pricina asa pe cat considera ca meriti, ɪᴛɪ ᴀʀᴜɴᴄᴀ ᴏ ᴘʀɪᴠɪʀᴇ ᴛᴀɪᴏᴀsᴀ ᴄᴀʀᴇ ɪᴛɪ ɪɴɢʜᴇᴛᴀ sᴀɴɢᴇʟᴇ sɪ ɪᴛɪ ᴘɪᴄᴀ ᴛᴏᴛ ᴍᴀxɪʟᴀʀᴜʟ, ɪᴀʀ ʟᴀ ᴘʟᴇᴄᴀʀᴇ ᴘᴜᴛᴇᴀɪ sᴀ ɪɴᴄᴇᴘɪ ᴄᴜ „ᴛᴀᴛᴀʟ ɴᴏsᴛʀᴜ” ᴅᴇsɪ sɪɢᴜʀ ɴᴜ ᴀᴠᴇᴀ ᴄᴜᴍ sᴀ ᴛᴇ sᴀʟᴠᴇᴢᴇ.


Ca tot am vorbit mai sus de cina, pai ora de masa era ora sfanta. Atunci cand te striga la masa era mai ceva ca ratia de mancare la inchisoare, nimeni nu lipsea, oriunde erai, afara , in casa, la joaca, toti fugeau spre case cu promisiunea de a se revedea apoi bineinteles.


Cand erai strigat sa iesi la joaca, era un intreg proces de demarat, mai intai aveai o conversatie cu tipete la celalalt ca de cu telefonia mobila mai rar, tu de la etaj, el de la parter, peste gard, la geam, cum era, apoi urma induplecarea: „ᴘᴏᴛ sᴀ ɪᴇs sɪ ᴇᴜ ʟᴀ ᴊᴏᴀᴄᴀ ᴄᴜ x?” si explicatia in acelasi timp „ sᴛᴀᴍ ᴀɪᴄɪ ɪɴ ғᴀᴛᴀ ᴄᴀsᴇɪ/ʙʟᴏᴄᴜʟᴜɪ/ɢᴀʀᴅᴜʟᴜɪ, ᴠɪɴ sɪ ʏ,ᴢ,ᴡ”, iar raspunsul era „bine, dar sa nu vii pana tarziu, si sa nu trebuiasca sa vin eu dupa tine sa te caut, daca se intuneca sa vii acasa sau sa stai aici in fata portii sa te vad.”


Desigur ca machiajul era un subiect tabu, adultii cu adultii, iar copiii cu ale lor, dar nu ale adultilor. Se invata arta furtului de mic astfel incat, luai ce prindeai din truse sau din dulapuri cand nu erau atenti si le puneai pe toate pe tine, ca de timpul era pretios si nici tu nu aveai indemnarea necesara.

Tema iubitilor/iubitelor nu era abordata pe parcurs, iar pe atunci se numeau prieteni – prietenul meu/prietena mea, se impunea o regula simpla, pana la 18 ani singur/a. Dar pe asta cred ca toti am incalcat-o cu brio si intr-un fel sau altul cred ca se asteptau, in fond nu te pui cu iubirea adolescentina peste care ᴀɪ ᴛʀᴇᴄᴇ ᴍᴜɴᴛɪ sɪ ᴍᴀʀɪ sɪ ᴀɪ ʀᴀᴍᴀɴᴇ ɪɴ ғᴜɴᴅᴜʟ ɢᴏʟ…sa fim seriosi, este ceva pasager, mai pasager decat schimbarea anotimpurilor, si o stii de cand incepi, dar e frumos sa visezi si sa copilaresti, altfel unde ar fi distractia?!

Sunt atatea povesti pe care mi le-as putea aminti, dar ar fi greu sa le enumar pe toate aici, iar acum ma intreb generatia tanara cu ce se lauda? Cu ore intregi pierdute pe tehnologie, cu amintiri pe care doar statul pe scaun si lipirea mainii de telefon le evoca?

Copilaria noastra nu a fost atat de bogata nici tehnologic nici financiar , dar am invatat sa fim oameni si sa speram ca vom creste si noi altii pe acelasi principiu.

ɪᴀʀ ʟᴀ ғɪɴᴀʟ ᴜɴ ᴄᴀɴᴛᴇᴄᴇʟ ᴄᴜ ʟᴇᴀᴄ, sᴘᴇʀᴀᴍ, : „ғᴀ-ᴛᴇ ᴏᴍ, ғᴀ-ᴛᴇ ᴏᴍ, ᴀʀᴜɴᴄᴀ ɢᴀɴᴅᴜʟ ɴᴇᴄɪɴsᴛɪᴛ..”